Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Lazăr  Popescu

O clipă

după Salvatore Quasimodo

O clipă te-ai oprit 

din fugă

în toamna aceea blândă. 

Ai salutat 

apele şi cerul

timp de o clipă. 

În fuga ta 

şi arbori, şi abisuri 

te-au însoţit. 

Pământul culegea 

cuvinte...

 

Amintiri

după Giuseppe Ungaretti

Umbra cădea mereu 

pe oglinzile verii

pline de praf. 

1929, al Domnului an, 

2013, alt an al Domnului...

Se coceau strugurii în faţa pădurii, 

zâmbeau 

câmpuri de mult arate. 

Despicătura

între munte şi nori, 

cuvântul. 

Lumina degetelor noastre 

în plină zi. 

Zboară sfâşierile, 

rândunicile zboară...

Să fie...

după Georg Trakl

Să fie moarte în umbra de soc 

când cresc toţi norii peste oraş?

E seară. Şi pe noi înşine ne vedem 

pe cărările cele noi.

Pescăruşii plecat-au de mult 

şi de atunci 

se întomnează mereu peisajul... 

Trimite-mi...

după Carl Sandburg

Trimite-mi un semn, aşadar, 

de pe un deal din Oltenia. 

Scrie-ţi poemele pe sub cer 

în apa de lună plină!

Mai e până se va strânge recolta

şi până la iluminare mai e...

Deocamdată ne salută bostanul 

cu verdele-i aprins 

şi porumbul ce creşte,

şi alunul din vale, 

şi crinul din poveste... 

Mai este. 

De dor, de nădejde şi de sărut, 

pe sub nor umbrele au trecut 

şi-am tăcut.

Şi salutăm în lume trifoiul, 

bocanci ne cumpărăm pentru la toamnă, 

pentru la iarnă mănuşi. 

...Trimite-mi un semn, aşadar, 

de pe un deal din Oltenia!

Într-adevăr 

după Rabindranath Tagore

Într-adevăr, a trebuit să ne consumăm, cheltuire,

Să ne căutăm nouă înşine menire. 

Joc cosmic pe sub cer 

În clipa-n care plâng şi cer... 

Umbre din toate sensurile vin

E mult, e puţin?

Tu maiestatea rostirii alegi 

Eu deplâng doar anii pribegi... 

În eter 

Pe sub cer 

Chemările-s multe şi clipele grele

Şi valurile vin cu ele...

Mai mult sau mai puţin 

poemul susţin. 

Într-adevăr, e un ecran între noi 

O iluzie într-un verde zăvoi... 

E zi şi noapte, succesiune 

Şi a tăcea, şi a spune... 

Misterul liniei curbe deschis 

E punctat în vis. 

Şi linia dreaptă doare 

Din ce în ce mai tare... 

Jucăm şah pe-ntinsele cerului spaţii

În ale zilei de azi vibraţii 

Cu zilnica muzicş vecini 

În tăcere de brazi şi pini...

(din volumul în lucru Din Oltenia

până-n Bengal)

© 2007 Revista Ramuri